Crează-ți ideea

Începe cu un scurt rezumat iar mai apoi exploreză pas cu pas fiec are domeniu. Poți salva schița și te poți întoarce ca să o completezi oricând.

Invită membri echipei tale să se alăture

Trimite invitații pe adresele de email a tuturor oamenilor care fac parte din echipa ta. Din momentul în care se înscriu pe platformă și își crează un profil, o să poată și ei edita împreună cu tine aplicație. #Unde-sMulțiPutereaCrește

Criterii de eligibilitate

Păstrând un criteriu de eligibilitate consecvent, suntem capabili să ne îndeplinim misiunea de a ajuta tinerii să facă primii pași în lumea antreprenoriatului social. Solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

  1. Pentru a ne asigura că menținem focusul pe tineri, toți membrii echipei de bază a solicitanților trebuie să aibă, din punct de vedere legal, vârsta cuprinsă între 14 și 30 de ani.
  2. Salutăm atât ideile care nu au fost încă implementate, cât și ideile aflate în faza incipientă de implementare. Cu toate acestea, ideile în implementare timpurie pot fi depuse numai dacă proiectul a fost fondat după 1 ianuarie anul trecut.
  3. Proiectele solicitanților nu trebuie să fi primit finanțare oficială semnificativă de pornire până la momentul depunerii cererii. Aceasta este definită ca subvenții formale din surse externe care depășesc o valoare de 6.000 EUR (de exemplu, investiții de îngeri, granturi, premii în bani etc.).
  4. Solicitantul nu trebuie să fi participat la incubarea SIA cu aceeași idee cu care a aplicat și să nu fi câștigat Premiul de Impact Social în anii precedenți.

Ultimele noutăți

Aici poți să găsești toate detaliile importante despre programul și competiția SIA România dar și evenimente de pe site-ul nostru.

Verifică site-ul nostru

Timeline

  1. Aplicațiile sunt deschise

    22. Martie 2024 - 10:30

    Călătoria începe aici. Poți depune oficial aplicația pentru a intra în incubația noastră locală.

  2. Termenul-limtă al aplicațiilor

    31. Mai 2024 - 23:00

    Termenul limită pentru a aplica a sosit și aplicațiile s-au închis. Juriul nostru de experți va începe imediat să examineze aplicațiile

  3. Anunțarea finaliștilor

    10. Iunie 2024 - 16:00

    Cele mai promițătoare întreprinderi selectate pentru a participa la incubație vor fi anunțate în cadrul evenimentului nostru dedicat. Evenimentul este deschis tuturor.

  4. Feedback pentru aplicații

    15. Iunie 2024 - 13:00

    Pentru cei care nu au fost acceptați la incubația noastră, călătoria nu se oprește aici. Toți solicitanții sunt eligibili să primească feedback cu privire la cererea lor de la juriul nostru de experți, oferindu-le informațiile necesare pentru a continua să lucreze la afacerea lor.